Un rinocer îndrăgostit e aproape o tragedie a naturii. Efectiv nu știe ce să facă. Își scarpină zi și noapte spatele de eucalipții cei mai bătrâni, de parcă ar ști ce-l așteaptă. De cele mai multe ori greșește: începe să viseze înghețată, pizza, Martini și călătorii la business class spre Alaska. În plus, oftează în somn, bolborosește în limba cimpanzeilor, pândește luna să răsară și se încăpățânează să demonstreze că scrie versuri mai bune decât ale lui Byron și Rimbaud la un loc. Uneori chiar o face dar, cum nu are degete să țină un creion în mână, nu le poate scrie și apoi le uită. În compensație, le arăta leilor și leoparzilor că-și poate atinge cu limba vârful cornului. Un rinocer îndrăgostit e întotdeauna un omagiu adus ridicolului. Pierdut în amor, el își uită mărimea, forța, furia, cornul, miopia. În esență, e ca orice altă ființă când își pierde capul, împrăștie același dulce romantism în univers deși el nu știe însă lăcrimează la fel ca orice alt îndrăgostit când se uită de zece ori la rând la "City of Angels" ori la "Amantul" lui Jean-Jacques Annaud. Un rinocer îndrăgostit nu mai sperie pe nimeni cu excepția cazului în care destinatarul iubirii sale e o blondă supraveghetoare a parcului natural Serengeti și, pentru a o impresiona, apare în fundul gol și în prim-plan, zilnic, la "National Geographic Channel".