...Se împrimăvărase. Mirosea a pământ reavăn, a verde crud și-a toporași. Miresme tari, ce clocoteau și frământau încolțirea primului fir de iarbă. Triumful vieții în lupta cu albul neclintit al iernii! Început de martie, capricios ca o domnișoară, când babele-și scutură cojoacele în fiecare zi de nenumărate ori, când soarele se joacă de-a v-ați ascunselea cu norii neastâmpărați
din înaltul tulbure-albăstrui… Numai că mie primăvara îmi plăcea numai momentul înfloririi, când mugurii plesneau pe ram într-o simfonie desăvârșită de alb-roz, iar fluturii savant pictați înveseleau văzduhul sau se jucau cu vârful degetelor tale, ori îți mângâiau obrajii c-o suava simpatie. Chiar dacă sufletul meu valsa de bucuria primăverii, gândurile mele erau mereu în toamnă, pe cărări de munte, acoperite cu frunze ruginii, cu mirosuri înțepătoare de brad și rășină, cărări întunecoase, misterioase… Anotimpul împlinirilor, al roadelor, al notelor înalte și grave ce fac ritmul trăirilor pe măsură, anotimpul iubirilor voluptuoase și trainice. Pentru mine, fiecare piatră, fiecare copac, fiecare firicel de apă șușotind, o floare, un zumzet, ciripitul vrăbiilor de dimineața, soarele, ploaia, zăpada, tunetul însemnau hrana sufletului fără de care n-aș fi putut exista. Natura
este esența sensului vieții. Nimic altceva nu contează și nu are consistență. Hrănindu-mă astfel, simțeam mereu neastâmpărul copilăriei. Nu reușeam să îmbătrânesc și dacă asta însemna maturizare, eu nu puteam desăvârși acest proces. Mă ascundeam mereu, în amintirea vântului ce mi se juca-n plete, în fuga mea descătușată, pe-un câmp cu flori în plină vară sau mă lăsam în voia blândă a valurilor mării…Mi-era teamă să trăiesc neîmplinirile și spaimele fiecărei zile concrete. N-aș fi făcut față și cine știe în brațele cărui viciu scârbos m-aș fi aruncat?! O vreme am rătăcit drumul drept și-am primit, din plin, palmele meritate. Ieșirea din labirintul prin care-am orbecăit, crezând că așa mă răzvrătesc împotriva vieții ce-mi fusese dată, ieșirea care trebuia să dea spre Lumină întru vindecare și înțelegere a apărut neașteptat și revelator. Iubirea m-a salvat. Poate sunt doar o patetică idealistă, dar refuz să mă mai bălăcesc în mocirla trecerii zilnice. Viața chiar poate fi roz. Trebuie doar să nimerești unghiul din care poate fi privită.