Un cerșetor striga că își vinde iubirea pentru un pumn de bani.Mi s-a făcut milă de el, i-am dat bani și astfel ai apărut tu.
Ai trecut prin mine cu zâmbetul pe buze, ca și cum eram un spectru, o substanță imaterială sau o hologramă, lăsând în urmă o calamitate, un spațiu devastat, o tornadă, un sacrilegiu.
Eram eu, dematerializat de trecerea ta prin sânge, prin gânduri, prin inimă.
După ce m-ai prefăcut ruină, cioburi, întuneric, m-ai părăsit.
Te-am descoperit aruncată într-un canal, cu un șobolan pe sân.Probabil te-ai avântat în jocul iubirii cu altcineva și ai pierdut.Te-am scos din mizerie, te-am spălat, am omorât șobolanul , dar nu am putut să șterg ura înrădăcinată adânc în ființă.
Mi-ai mulțumit, însă m-am cutremurat, văzând pe chipul tău cum rânjește moartea.Cu spaimă am scos din mine iubirea și am ascuns-o printre bani.
Aș fi vrut să-mi vând angoasele sau cel puțin să le scot din ființă, însă m-am temut de ceea ce ar fi rămas : un gol sau poate rămășițele unei iubiri.
Alergând prin beznă, într-o surescitare extremă, să scap de mine și de ea, m-am întâlnit cu cerșetorul.Era același și parcă altul.I-am dat bani ca să-și ia înapoi iubirea.
Am aprins un chibrit ca să-i văd fața și m-am cutremurat : cerșetorul eram eu.