Hoinăreala mea prin sălile și culoarele Castelului, m-a adus într-o zi față în față cu un personaj straniu: Yalchin.
L-am privit. Mi-a răspuns cu o privire strecurată printre pleoape. Mi-aș fi dorit să spună ceva, să-i văd clar ochii, să-l privesc direct în ei, dar licăririle din privirea lui erau mai curând un nesfârșit șir de întrebări. Aș fi vrut să îl întreb ceva dar în clipa în care mă pregăteam să dau glas gândurilor, Yalchin rosti cu o voce joasă, egală, hipnotică:
---Ce știi tu despre femei?
Replica mea, a venit fără să-mi dau seama:
---Ce știi tu despre bărbați?...
Pleoapele i se îngustară și parcă se pregătea să-și transforme licărul din priviri într-o rază laser, tăioasă. Mortală. După o fracțiune de secundă, am conștientizat că făceam același lucru... Un duel? Pentru ce? Și totuși, nu mă puteam împiedica să reacționez astfel... Competiție? Educație ancestrală? Instinct de conservare? Memoria speciei?
I-am transmis mental:
---Prostule, nu mai căuta Femeia în afara ta! Caut-o înăuntru! Mai bine ca tine, nimeni nu poate ști care este Femeia Femeilor pentru tine! N-ai căutat destul în jurul tău?
Pleoapele lui Yalchin se relaxară. Ochii lui mari, începură să se zărească în sfârșit. Am simțit cum ușile blindate care ascundeau calea către el, se deschid, un câte una... Ridică ușor dreapta către tâmplă, cu două degete lipite, în semn de salut. Colțurile gurii i se destinseră într-un zâmbet obosit. Făcu stânga-împrejur încet și păși undeva către capătul opus al culoarului. Imaginea lui se dizolvă încet, ca un abur.