Motto: O iubire adevărată nu moare niciodată.

-Și totuși, ce te face să crezi că ai dreptul să judeci deciziile mele? Sau viața mea?
-Dar...
-Faptul că, din întâmplare, te numești mama mea, nu îți dă în nici un chip acest drept!
-Nu intenționam să te judec; nici măcare să îți dau sfaturi...
Respiră adânc, încercând cu disperare să nu plângă. Fiecare cuvânt al tinerei din fața ei o măcina. O durea. Și o făcea să se îndoiască de toate deciziile din viața ei.
-Ia loc, îi spuse femeia cu un ton impunător. Voi face un ceai iar apoi vom vorbi.
Ochii tinerei trădau uimire și surprindere. Era prima dată după mai mult de zece ani de când i se vorbise astfel. Se simțea precum o școlăriță pedepsită pentru că nu și-a rezolvat vreo problemă la matematică. Nici nu îndrăzni să se miște.
Serena reveni cu o tavă pe care stăteau așezate ceștile de ceai. O puse pe măsuța din fața fotoliilor. Îi servi ceaiul tinerei. Se ațeză apoi pe fotoliul alăturat. Încerca să îi evite acesteia ochii. Stia că ar fi renunțat să îi spună ceea ce își propusese dacă i-ar vedea privirea. Iar de această dată nu mai voia să renunțe, așa cum făcuse de atâtea alte ori. Respiră adânc, pregătindu-se să înceapă.
-Cu douăzeci și cinci de ani în urmă s-a întâmplat o minune în viața mea. Într-o seară târzie și ploioasă de vară. Îmi era rece și voiam să mă întorc acasă de la cea mai bună prietenă. Trenul plecase, așa că am stat la ocazie. Minute în șir se scurgeau, fără ca vreo mașină să treacă sau să oprească. Mă gândeam la foarte multe lucruri. De fapt, voiam să nu mă gândesc la nimic, însă imagini, persoane, povești se înghesuiau de-a valma. Nu le puteam respinge. Nu le puteam nici face față. Eram într-o relativă încurcătură față de mine. Am decis în final să cedez și să mă gândesc la primul lucru care avea să îmi vină în minte. A fost, în fapt, o persoană pe care în urmă cu trei ani o găsisem oarecum interesantă. Chiar fascinantă. Însă ne-am văzut de câteva ori, întmplător. Apoi deloc până în acea noapte de vară. Mai multe autobuze au trecut iar unul a oprit. Au coborât câteva persoane, apucănd fiecare pe drulul ei. El a venit spre mine. Luminile de pe stradă erau stinse, însă nu mi-a fost greu să îi recunosc mersul. Mă simțeam de parcă ultima oară l-aș fi văzut cu doar câteva ore în urmă.