Este evident ca unii oameni trec prin viata in sensul acelor de ceasornic. Asa, ca Marius. La numai 19 ani, patroana unei firme importante l-a angajat pentru o munca de nimic - practic, ca sa ii fie companion, tovaras in serile de toamna. Pentru ca doamna, trecuta de 35 de ani, suferea cumplit din cauza monotoniei si a maroului din aceste seri. Acesta a fost si motivul pentru care i-a interzis lui Marius sa se imbrace in haine maro sau sa se incalte cu ghete maro. Din acelasi motiv ii dadea liber numai vara, atit timp cit ea putea sa priveasca spre portocaliu, rosu si galben si sa-si cultive alte mici manii. Marius accepta, cu destula seninatate, un trai fara maro. Pina intr-o zi cind, la marginea marii, pe un nisip maro de fierbinte, a inteles ca femeia cu sinii bronzati maro si cu parul maro trebuia sa fie a lui. Bineinteles, citise adeseori, pe cind statea cu picioarele in ligheanul cu apa fierbinte si sara, alaturi de doamna care il platea, studii care sustineau ca atractia tine numai de feromoni. Dar de fiecare data acestea constituiau subiect de discutie si distractie rezervat meselor de prinz. Acum era un motiv de ingrijorare. Femeia il privea albastru, dar albastru nu ii fusese interzis. "Atunci de unde vine nelinistea asta ?", se intreba, in timp ce netezea ridurile marunte de pe fata femeii. Riduri de expresie, riduri maro, atit de fine si de perfecte, neintinse de creme speciale sau de chirurgi plasticieni.
Ca in cazul tuturor celor care merg in sensul acelor de ceasornic, femeia i s-a oferit, fara regrete si fara conditii. I s-a oferit maro si albastru, asa cum era ea.
Marius nu a putut preciza la ce ora s-a despartit de patroana, pentru ca, aparent fara nici un motiv, ceasul i s-a oprit brusc. Si, oricum, era prea ocupat sa descopere noi culori.