A fost odată ca niciodată o fetiță, căreia prietenii îi spuneau Răsfățici, pentru că toată lumea din jurul ei o răsfăța; toți îi aduceau cadouri care mai de care mai frumoase; camera ei ajunsese să fie mai aglomerată decât un magazin.
Într-o dimineață un unchi bătrân îi aduse fetiței o sanie; încântată de noua achiziție, Răsfățici o aduse în camera ei și o puse exact în mijloc pe covorul plin de jucării.
Bătrânul urs- Martinel, cel mai mare animal de pluș din colecția fetiței, deschise ochii mirat și gândi „ Ce o face cu sania în casă? Ia să vedem ce mai pune Răsfățici la cale?
El știa că sania e bună pentru derdelușul de zăpadă, nu pentru covor, dar ca un bătrân înțelept hotărî să aștepte.
Girafa din colțul ei, întinse și mai mult gâtul suplu să vadă și ea noua jucărie.
Neastâmpărata Cita, maimuțica ce mânca mereu dintr-o banană de plastic, dotată fiind cu baterii începu brusc să țopăie.
- Ce-i asta? Þipa Cita.
- O sanie! Răspunse calm Martinel
- Și ce se face cu ea? Continuă Cita cu întrebările.
În primul moment nu-i răspunse dar văzându-i fața curioasă își dădu seama că nu v-a înceta cu întrebările:
- Ce sania te dai pe zăpadă, aluneci.
- Ce faci? Cum adică te dai? Și ce e aia zăpadă?
- Miau! Ai o problemă Domnule Urs Martinel. Maimuțica asta e prea tinerică ca să știe mersul anotimpurilor
- Ce înseamnă anotimpuri?
- OOOO! Câte întrebări! Zise pisicuța.
- Vreau să știu, vreauuuuu.
- Bine, bine, îți explic: Un an are patru anotimpuri...
- Să începem cu primăvara, îl întrerupse pisicuța, atunci îmi place mie foarte mult, soarele încălzește pământul, apar floricele și mai ales fluturii cele mai frumoase jucării, miau.
- Urmează vara, continuă seria explicațiilor un delfin gonflabil uitat pe dulapul de haine, e foarte cald, și Domnișoara Răsfățici, mă ia în brațe și sare cu mine în bazinul cu apă, înotăm, sărim toată ziua, cu greu ne scoate cineva de acolo.
- Apoi, zise Șoricelul Chiț, vine toamna, vai ce-mi mai place mie atunci, sunt hambarele pline cu porumb, grâu, și multe alte bunătăți.
- Și ajungem la anotimpul iarna, când aerul se răcește foarte mult și în loc să plouă, ninge; totul se acoperă cu o imensă pătură albă. Atunci noi urșii intrăm în hibernare, ne alegem o căsuță în interiorul muntelui și cădem într-un somn adânc. Copii sunt atunci foarte fericiți, își iau săniuțele, se urcă pe un deal și-și dau drumul la vale chiuind.
- E bine cu sania? Întrebă Cita care îi ascultase cu multă atenție pe toți.
- Daaa... răspunseră mai multe animăluțe odată. E foarte bine.
- Câteodată ne ia și pe noi, chiar dacă ne trântește pe jos, sau ne murdărește blănițele, zise pisicuța. Câteodată ne mai și uită pe la locul de joacă!! Noroc cu părinții ei care au grijă de noi.
- Vreau și eu cu sania! Þipă Cita, când mă duc?
- Dacă fetița noastră vrea să te ia, o să te dai cu sania, dacă nu o să stai cu noi aici și o să-ți aștepți rândul la joacă., îi răspunse înțeleptul Martinel.
Toate jucăriile, dădură din cap aprobator. În cameră se așternu liniștea. O așteptau pe Domnișoara Răsfățici.