“Cu ochii plânge, cu inima râde.”

Prea confuz.

Sunt sigur că te întrebi la fel de mult pe cât mă întreb și eu cum ar fi fost dacă aș fi fost altfel, asta chiar dacă întotdeauna mai văzut altfel în comparație cu ceilalți.Oare cum e un altfel când e altfel ?E la fel sau ramâne altfel ?Mă înec în întrebări retorice.Toată viața am ajuns cu întârziere și toată viața m-am complicat aiurea.Mai mult ca sigur că datorită acestui lucru incontenstabil am ajuns să fiu altfel.Azi n-am insipirație.Totul doare; durerea se accentuează cu fiecare cuvânt pe care încep să îl scriu.Insuportabil ! Dar mă gândesc la tine și …

Scriu seara și o ador.Toate luminile se topesc în ochii tăi seara.De aceea iubesc seara și iubesc seara pentru că iubesc Luna.Deja nu mă pot opri din scris…mă gândesc la tine,la ochii tăi,la mirosul tău de levănțică,buzele tale și părul tău….offf !!! Pare-mi-se că încep să mă îndrăgostesc de tine.Dacă te văd în lumina Lunii te-aș iubi mai mult.Dar e posibil oare să te iubesc mai mult de atât ? Nu știu cum fac,dar toate îmi ies despre tine.Ești în gândul meu când mă trezesc,pe tot parcursul zilei mă urmăresc niște ochi plini de zâmbete, invizibili dar a căror prezență o simt imperturbabil,iar noaptea când să închid ochii îmi amintesc că aș vrea să îți aud glasul plin de nectar… Noapte bună și vise plăcute !

Nu există capătul lumii dar dacă tu nu ești lângă mine atunci e un capăt de lume.