În orașul Z(ât), locuia un hedonist pe nume Grohulescu. Gurile rele spun că el este cel care se agățase odată de o frânghie a timpului, în drumul său, pe bicicletă, până la un magazin de curiozități.
Iată cum e povestea pe care am auzit-o și eu de la un anonim. Grohulescu merge pe bicicletă fluierând (se pare că nu a pagubă). Încearcă să ocolească o băltoacă, dar îi apare în față o frânghie aurie, cu un nod alb în capăt. Se dă jos, privește două-trei secunde frânghia verticală, după care se cațără pe ea. N-apucă să urce doi-trei metri, alunecă și se prăbușește în băltoacă. O voce de sus îi spune cu reproș: „Stai acolo, sta-ți-ar ceasu'! Că altul n-am să-ți dau în loc.” „Mare pagubă!” - îi răspunse mânios Grohulescu. „De parcă mi-aș pierde boii de la bicicletă!”
Înciudat, omul se ridică din băltoacă, trage de funie încercând să o ia cu el. Dar, minune! Din înalturi se aude un clinchet de clopoțel, și, pe o altă frânghie, coboară un majordom al timpului, îl ia de urechi și-l trântește în aceeași băltoacă. „Nu ți s-a zis să stai aici?” - îi reproșă majordomul. „Bine, coane, dar până când? Până când?!” - întrebă cu disperare Grohulescu. Însă majordomul dispare ca prin farmec. Peste un timp, se aude aceeași voce de sus: „N-a sosit vremea.
A așteptat Grohulescu, a tot așteptat. Devenise asemenea unui copac, deoarece pe trup îi crescuseră licheni și mușchi, iar brațele sale păreau niște crengi desfrunzite. Păsările se lăsau pe capul și pe umerii săi lăsându-i amintire ba o pană, ba o zgârietură, ba găinaț aducător de noroc. Grohulescu devenise totuna cu așteptarea.