Primul text
Când venea noaptea ne era mai frică de totalitate și de noi. Ne așezam unul în fața celuilalt și din off auzeam un cântec trist-encefalic. În spațiul rămas liber se nășteau, unii din alții, femei și bărbați – mie îmi plăceau fetele căzute, purtându-și părul împletit în cozi care se înfigeau în pământ, îndepărtat și semănau cu sfinte primitive. Creștea frica în noi și atunci vorbeam neîntrerupt. Tu spuneai mult despre mine, iar tinerele cu subțiori netede se înălțau mult, în spatele nostru, până când spărgeau plafonul, treceau prin nori, se înnodau vegetal și formau o rețea indefinibilă, dincolo. Se auzea muțenia lor și apoi nu mai știam nimic de ele. La un moment dat tăceam amândoi, făceam dragoste și eu știam că dacă tu plecai, eu aș fi fost absența ta. Copiii noștri inexistenți ne priveau prin iarbă, tu îmi explicai despre canalul meu vaginal strâmt. Ne înghițeam înfricoșați, hazardic.

Inter-text
Nici azi nu m-am angajat.
Citesc Borges, mai aranjez fotografiile pe ușă și vasele în dulap.
De mâine voi învăța pentru master, am promis familiei mele.
Mi se lungesc ridurile pe față.
Sânii nu mi-au mai crescut.
Îmi număr ziua egal, dau un telefon, cafea, nu, domnule, tot n-am învățat să scriu coerent, dar fac exerciții de gimnastică în fiecare dimineață, plimb un copil cu ochi limpezi, ți-am cumpărat o geantă, sper să-ți placă.

Acest text putea să nu existe
Dimineața ne trezeam foarte devreme și foarte schimbați, luam trenul, fiecare din altă gară. Eu vedeam mirată apoi cum trec în sens invers vagoanele care purtau corespondența cu Oblovna. Tu respirai într-un compartiment verde-sufocant, plin cu martiri, întinși goi oriunde. Câțiva oameni cu nume rusești coborau grăbiți într-o stație și fetele cu păr lung înaintau spre centrul pământului.