Mai intai am simtit o arsura in umarul stang si am privit ingrozit inapoi. Nu era nici un arcas in spate-mi. Doar o aripa de lumina inalta imi sfaraia in carne.
Am incercat sa o smulg. Blestemam de durere cerul fiert ca o nova de sange. Aripa speriata a inceput sa zboare stramb si sa ma loveasca de toate intamplarile vietii mele si de prostiile in care crezusem ca un copil, incat nu mai stiam daca aripa era fiinta mea cea noua sau resturile de trup arzand a intelegere.
De atunci stau in fiecare noapte cu umarul drept dezgolit si-astept eu, cersetorul de meteori, sa ma sageteze perechea aripii ce o port. Sunt pregatit acum sa simt muscatura de soare, sa ascult cantecul heruvimului astral si sa zbor spre taram nepangarit de talpi, aproape de radiantul lui Orion, de izvorul zorilor de ziua.