ce s-ar intampla , daca in intunericul continuu , m-as stinge ca o flacara veche ce a luminat mai mult decat se astepta si totusi mai putin decat spera... as tremura , batuta de vantul ce odata mi-era sfetnic , m-as undui in ritmului haosului lui , m-as stinge sfarsita de durerea schimbarii...
ce lacrimi s-ar varsa in urma vidului lasat in urma mea , caci unde odata era o firava luminita , nu mai e nimic , iar unde odata umbre dansau in vuietul nestiut al sufletului meu , linistea s-a asternut...
de ce mi-as plange pieirea , cand sufletul meu e inert...
vantul mi-a suflat la ureche ca mereu , umbra mea va exista...atunci eu ce-am facut atata timp... de ce toti tintim catre aceiasi soarta...
am facut umbra pamantului , iar el mi-a facut umbra mie...
m-a batut vantul , m-a stins in calea lui nemuritoare... m-a atins , m-a inteles , m-a acceptat...