Dragii mei, să fim sinceri: gândurile sunt ca rudele de la țară. Vin neinvitate, ocupă canapeaua minții și încep să se plângă de vreme. Dar primăvara... ah! primăvara e acel moment în care Dumnezeu decide să schimbe decorul și să ne demonstreze că și El e, în sinea Lui, un pic oltean.
Se spune că gândurile sunt „grele”. Ei bine, eu cred că gândurile devin grele doar atunci când uităm să le scoatem la plimbare. Primăvara e tocmai asta: o invitație la aer liber pentru ideile noastre mucegăite.
Uitați-vă la culori! Iarna, lumea e un film alb-negru regizat de un neamț prea serios. Dar vine aprilie și, dintr-odată, natura devine un tablou de nuanțe pe care nici măcar un vânzător de cravate de pe Via Margutta nu le-ar putea inventa. Verdele acela crud nu e doar o culoare, e un protest împotriva plictiselii! Este dovada că pământul, după ce a dormit toată iarna sub pătura de nori, s-a trezit și a zis: „Basta! Azi mă îmbrac elegant!”
Noi, oamenii, ne pierdem timpul măsurând minutele. Mare greșeală! Timpul nu se măsoară cu ceasul de la mână, care e un obiect rece și antipatic, ci cu intensitatea cu care ne lăsăm surprinși de o floare care străpunge asfaltul. Acela e momentul „nascent”, cum ar zice profesorul meu Alberoni.

Timpul e o pânză ce se tot destramă...

Gândurile-s grele? Pune-le la soare!
Amurgul e-o nuanță, nu o supărare.
Timpul e o pânză ce se tot destramă,
Dar primăvara-n stradă viața iar o cheamă.
Nu mai număra clipele pe ceas,
Numără bătăi de inimă ce-au mai rămas.
O floare ce străpunge asfaltul cel dur
E singura victorie în tot acest contur.
Râzi de întuneric, crede în culori,
Căci viața-i o cafea băută între flori!