Am furat o umbrã de la abator
ªi muºc din ea durerea desfacerii
Înaintând în cercuri, spre uitare.

Vibreaza sferele in sfãrâmare
ªi cade trunchiul vieþii,
Se nasc, încet, copii deja pataþi.

Îmi cos in piele aceastã umbrã prinsã între lumi,
Blocatã in eternul rigor mortis
De parcã-ar încerca sã-ºi pãcãleascã transcendenþa,

Tot mai aproape, mai e putin pânã îmi iau ºi eu un suflet,
Încã o copcã ºi am terminat,
Dar uite...IAR e dimineatã?!