Și insomnia iar mi se așterne
Asemeni unui monstru în pleoape
Și trei al nopții s-a făcut aproape
Sclipiri a lunii, printre nori, sunt terne.

Și vremea curge-n îndelungi etape
Sunt clipe înfricoșător eterne
M-aplec pe foaie în simțiri paterne
Strunind în vers înșelătoare ape.

Mă scriu cu pixu-apropiat de pântec,
Descriu un fapt ce-a devenit notoriu
Iar ploaia varsă un popesc descântec

Pe când mă-ntrec cu vorba-n purgatoriu.
Sunt un oștean lăsat de pază-n cântec
Și-n ușa nedormitului pretoriu.