Pe câmp, rugină. S-a strâns rodul viei
Și întristată-n loc rămas-a vița
N-o va mai glăsui de-acum penița
Iernarea în omăt cât plopul fie-i.

A frânt un bob de poamă Luminița
L-a închinat lui Dumnezeu, Veciei
Etern ofrandă-adusă Poeziei
Când i-a înmiresmat plăpând gurița.

Flăcăii joacă strugurii-n călcâie,
Uitată-i întristarea de pe deal.
La mijloc veselia-n tot întâi e

Și bucuria este ideal.
Iar popii dau prin strane cu tămâie
Și toate au un suflu ireal.