cu ochii umflați de plâns,
divină ești, femeie,
lăsându-ți frumusețea să curgă pe obraji.

cu inima sfărmată
de patimi și necazuri
îți amăgești tristețea zâmbind la gânduri calde.

te minți cu zâmbet fals,
sperând la mult mai bine,
ștergându-ți supărarea cu palmele-ți prea fine.

divină ești femeie,
izvor prea sfânt de viață
ce ne aduci răsfăț, ne cerți și ne alinți.

tu mai presus de toate,
de fiare-ale luminii,
ești demnă să fi pusă la loc de căpătâi.

iar de închise gânduri,
copoi neosândiți ai viselor hulpave
ce-aruncă-n tine vorbe grele de ocară,
vor încerca-n genunchi a te zdrobi. mișeii...
neprihănitu-ți sfulet le va zâmbi matern,
căci tu esti calea noastră ce spre etern ne poartă.