mă îndrept cu privirea spre singurul etern pe care îl cunosc,
eternul feminin,
a cărui candoare face piatra să plângă
vara cerul să ne ningă
râurile să curgă la deal
fiarele să doinească autumnal
iar celui ce se vrea bărbat
îi face capul pătrat;
despre acest etern e vorba, da, dincolo de orice dubiu,
purtând în trup un suflet
pe post de parsupiu
pentru acea parte din om numită spirit;
femeile se îngrijesc de acesta cu atâta dăruire încât nici măcar nu se vede,
o asemenea perfecțiune și pasiune
despre femei totul ne spune
dar nu în cuvinte, acestea sunt triviale, comune, barbare,
ci prin emoții și sentimente care
deși imateriale sunt pline de culoare.