Îți amintești? Râdeam ca doi nebuni când răsăritul,
În fundul bărcii se certa cu asfințitul că e strâmt,
Înghesuiți cu toți în ea, eu, tu, iubirea noastră, vântul,
Speranța s-o găsim fără durere-n alt pământ.

Îți amintești? Cu adorata-ți gură mă ajutai ca să respir,
Când adierea fricii o simțeai și fruntea-mi obosește,
Atunci mă alinai, spălându-mi fața în picături de mir,
Erai o sfântă virgulă-n poemul meu, ce sufletul păzește.

Eu am ajuns la țărm, e locul unde speranța m-a purtat,
Sunt obosit, mai am și-acum o lacrimă de-a ta în ochi,
Ai coborât din barca mea, alt val te-a încântat
Și-n loc să râd că am ajuns, eu plâng un dor străvechi.