am învățat de la mama să mă legăn
când lighioanele nopții mi se urcă pe picioare
tot de la ea să
adun buchete de tristeți și le îndes
într-o cameră

nimeni nu mă cunoaște suficient de bine încât să mângâie pe cap
câinele pe care îl țin în brațe și-l învăț să meargă
printre spini
nimeni nu știe cum ud în fiecare noapte un pământ invizibil
cum din el cresc mărăcini
îi smulg dimineața ca un copil bun ce sunt

mama nu m-a învățat
să fac față singurătății care vorbește în locul meu.