Falnic, plopul s-a-mbrăcat
În veșmânt imaculat.
Sclipește de nici n-ar vrea
Să-l clintească-n toana sa,
Crivăț aspru, nemilos,
Alb e de la vârf, în jos!

Gerul a scrâșnit din dinți,
Zvâcnește ieșit din minți,
Cu obrajii bucălați,
Și plămânii dilatați;
A suflat ca un turbat,
Până plopul a-nghețat.

Pe un ram lucind de ger,
Cu un ochi privind spre cer,
Guguștiucul s-a-ngrozit,
Fiindcă fulgii l-au orbit,
Ba și viscol s-a pornit
Și-a zburat, și-a rătăcit,
Prin argintul spulberat,
Pân' la cuibușor în sat.
Șade-n puf, nu singurel,
Perechiușa-i lângă el!