Iubire, iubire, iubire
Rândunici care-și fac cuibul sub streașină,
apoi peretele rămâne gol, lipsit de sens
tristețea din spatele zâmbetului
fotografii, pagini îngălbenite, indiferența
rece ca o pecingine, alimentată de timpul ce
până la urmă iartă, iartă, iartă
oameni ce mor, buruieni ce le macină mormântul
punând peste cadavrele lor flori
până la urmă
până la urmă rămâne un soare
hipnotic
poartă în el rădăcinile tuturor lucrurilor
ne amestecăm cu el în fiecare zi,
în noi vuiește apa vie
ne ostoim setea mușcând din suferința felului de a fi
o grămadă de stele și-au pus amprenta peste lumea asta
pășești orb peste un cimitir de aripi la fel cum altădată
zeii fremătători ningeau peste iubitele lor fertile
în ploile de aur.