Pisez cu piatra razele de soare,
Până-mi devin nisip în palme
Și urc apoi cu ele-n buzunare
Pe fruntea muntelui ce doarme.

Și-i cern muncitul meu pe chip,
Parcă-i deșert înflăcărat de fard,
Ce doarme dus în focul din nisip,
Nu îl trezesc nici visele ce-i ard.

Ceru-și întinde lenea și visează,
Eu în căușul palmei de sub cap
Îi storc ca sânul, perna-nrourată
Și ca o ploaie în tacere, scap.

Vărs lacrima de apă și mă iert
Al meu apus se-ngenunchează,
În jurul meu și-n mine e deșert
Dar în păcatul ăsta fac o oază.

Destinul imi ia calea frunzelor
Din călimara plină de eclipse,
De-nmugurește toamna, mă cobor
Să scriu în versuri tainele din vise.