Clopotele-mi bat pe crengi, de cutremură pământul
Să își schimbe așternutul, cel trecut cu ochii verzi.
Le duci lipsă dacă-i pierzi, parcă-s lupii de pe munte
Vestejiți, ce-mi mor pe frunte, c-ai uitat să îi dezmierzi.

Pâinea unei sfinte vineri o duc jos pân-la măslin
Stă cu brațele întinse, parc-ar implora Nirvana,
Poate-i vindecă coroana și-atunci ultima durere
Va fi toamna mângâiere, până-l va cuprinde iarna.

De auzi că mor în mine, tu să îmi citești în gânduri
Chiar și îmbracat în scânduri, nu uita că este toamnă.
Și de dragostea o-ndeamnă, va veni și prima brumă
Să mă legene în humă, cât m-aștepți, iubită doamnă.

Ne iubim pe același ram bătând clopotele-ntruna
Și mai scuturăm si Luna, să ne miluiască doamna,
Numai ea știe ce-nseamnă teama fiecărei nopți
Sa devii din muguri copți, două măști cu chip de toamnă.