Mă întorc în același zâmbet pripit,
nebunia-i nocivă
și-n vorba unui neam părăsit
arene de zgomot tulbură seara.

Alint broasca ușii scăldată în razele verzi,
inutil mă încarc cu pietrele
moarte,
și-n praful luminii, cu-n zâmbet de fiară.

Când iubești o mână bolnavă,
te pierzi în același elogiu
de tremur trecut,
să crezi în ce ți se spune prea lesnele sens?

Nebunia-i nocivă
și-n praful trecutului
ai vrea să te-n torci.