împărțim secundele, zilele, lunile ca în jocul copiilor din spatele blocului
cald - rece - fierbinte
una albă - una neagră
niciodată gri, niciodată galben-prăfuit, niciodată roz-pudrat
ne simțim prizonieri ai unui timp dur
așa ca lemnul de gofer din care Noe și-a smolit arcă
visăm păsări
ne credem păsări
coliviile au ruginit
din când în când lanțul de la intrare zornăie a libertate galbenă de lumină sau roz de speranță
Noe e bătrân tare de tot
potopul a luat cu el și planta tinereții fără bătrânețe
iubim legendele
și miturile
și poemul
unde ești și cât de viu?
citesc despre potop și păsări, ape și măslini, enzime și telomeri
și nu mă gândesc, iubitule, decât la un lucru
cu cât ape mai mari, cu atât vieți mai scurte
unde ești și cât de viu?
între noi râuri și fluviu înspumat,
colivii și lanțuri de oțel
ar mai fi de ales:
corb
rândunică
porumbel
chiar dacă știm cine ținea creanga de măslin
ar mai fi de ales curcubeul
ar mai fi de ales poemul