simțeai că visul nu mai era lumânarea perfectă --

n-avea să se mai furișeze printre gânduri,

poate doar în pauza dintre o emoție și alta.

încet-încet, se topea, se golea de substanță,

de parcă în picurarea sa

ar fi stat întreg sensul destrămării.

așa i-a fost scris, vei zice.

câte lacrimi de ceară să mai fie

într-un pahar golit mai mult de jumătate?