Pătrund lumina care-n vis te naște,
Te simt cum nălucești prin așternuturi,
Deși e vremea pentru începuturi
În piept cu pasăre cobor în moaște.

Nu caut ale întrebării cnuturi
Carnal pe tine către a cunoaște
Abisul de ființă să se caște,
De feerie-n clipă să te scuturi.

Dar temnița de sânge te cuprinde
Și mi te-arăți femeie-n frunză-n miez,
Plutirii mele nu-i mai dai merinde.

Din lutul tău nu pot să evadez
Și cugetarea iarăși mi se-aprinde,
Din reverie, iată, încetez.