Poetul trebuie ca să mai și mănânce,
ci nu, într-una, cruce, cruce,
nu doar cuvinte-ntinse peste masa sa,
oricât de mult i-ar lumina steaua,
tot sânge curge și în carnea lui,
la gust, tot dulce - amărui,
și setea-i e aceeași, ca a tuturor,
care să-i stingă focul din interior,
cine va da poetului chiar și-un pahar de apă,
își va primi în aur sfânt răsplată,
aici, dar și pe cealaltă lume,
căci versul lui e tot o rugăciune,
făcută pentru toți
și vii și morți,
să fiți deci buni, când întâlniți poeți în cale,
nu cere nimeni să le faceți osanale,
numai nu îi răniți,
căci și-au luat, asemeni unor sfinți,
asupra lor poveri de neînchipuit,
pentru că singuri ei s-au răstignit,
pentru întreaga fire,
ca să preschimbe ura în iubire,
urâtul, în frumos,
și tot ce este întunecos,
în vise luminoase,
nu mai hrăniți poeții doar cu oase