Dragostea noastră a rămas
Ca o casă fără ferestre,
Plină de lacrimi reci,
De promisiuni atârnate în aer
Ca praful într-o rază de soare.
Mi-e dor de tine,
Nu așa cum ți-e dor de cineva plecat,
Ci așa cum ți-e dor de tine însuți
După ce te-ai pierdut.
Aștept să revii,
Cu pași care nu mai rănesc tăcerea,
Cu mâinile goale de orgolii
Și inima dezbrăcată de frică.
Să bați la ușa casei
Și să-i pui, încet, ferestre,
Să lași lumina să învețe din nou
Numele nostru.
Poate vom strânge lacrimile
Într-un pahar de iertare,
Poate promisiunile vor coborî
Din aer pe pământ,
Obosite de a mai pluti.
Iar dacă nu vei veni,
O să învăț să trăiesc
Fără tine!