n-am mai văzut de o vreme
oamenii aceia triști
din spatele troleului
care își fac cruce
în apropierea
bisericilor

mi-e dor
de tristețea unui bărbat
luni dimineața
când toți suntem singuri
pe lume

iubesc picătura chinezească
acel clipit
ca un dat în leagăn
pe furtună
la ora somnului
de după-amiază

tristețe verzuie

ca un sunet de cicadă
primăvara
când nici el nu știe
dacă diseară va dori
să fie adorat
sau doar
îmbrățișat
el, omul de apă

cu tot ce are mai bun
o femeie