poetica benevolă a dezmățului pluvial

trezeşte în vechi brazde din vecini

paşii de altădată, căderea din grație

şi balastul de probă

reducția noastră din chihlimbar,

cu statut, cu pretenții, amprentă pentru

accesarea unei tainițe solubile la termen

şuieră precum cobea de crivăț

martie cheamă la raport sârgul de

acum, câteva iubiri şi elanul ce părea altădată amenințător;

temperarea vine odată cu fiarele rănite

semnalate de ochi lăcrimoşi

și ne extragem ca într-o acțiune de salvare,

lăsăm regretele victime colaterale

la întâmplări şi accidente şi rostim

ceva intim, spre identificare: ne este permis, da?

vai ce frumos e la tine, ce lungă crăpâtură

are fusta ta, şi tu râzi, da, râsul e pentru vii

flatarea obligă la năzbâtii, ne prindem în horă

roșualb, albroşu, domnul e cu doamna

poftiți

luați o lanternă,

lumânărelele le utilizați dumneavoastră altădată