Purtăm în ființa noastră mai multe
Feluri de carne precum marea
În sine nenumărate unde.

Un unde al lor, un unde al tău
Și un unde necunoscut care unduind
Deasupra lumini și umbrelor adăugate
Risipesc din reflecții izvoare inunde.

Asemenea, în carnea ochilor cresc
Orizonturi cu care își împodobesc
Alte orizonturi dintr-un amplu
Nou amalgamat trup zeiesc.

În noi purtăm un ochi în a cărui carne
Unduiesc sirene ademenitoare
Ce precedă valul lumii unde
Carnea devine marginea
Iar chemarea lor mal
Al cărnii fecunde.