Nu-mi stau în piatră vămi filozofale
Și doar tăcerea mea îmi e de aur
În sinele slujit am sânge maur
Cu flori de prin lăuntru și pe cale.

Călare-n veri spre toamnă pe un graur
Tu-mi dai iar rămășițe muzicale
Ce în întreg ni se supun în ale
Gonirii dumnezeului în faur.

Mi-e graiul înlesnit de-a mea cătușă
Și încă de mireasmă mai suspin
Și deschizând din nas spre gură ușă.

Un plumb topit se-abate-n liniști, plin
De toată zarva asta jucăușă
Și pân* la floare-i totul uns de spin.