La patru aem, vă jur, nu mă tem de ecosistem și nici de blestem.
Am colivie (ce ironie, ce tragedie, ce mârșăvie!).
Când evoluez, în draci, la trapez, nu vreau să bravez, dar nici să frapez.
E doar frustrare apăsătoare și încercare de vindecare.

Și azi, ca și ieri, visez palmieri (chiar cocotieri) și bananieri,
Coji de semințe scuip pe tendințe, pe umilințe, pe consecințe.
Nervos, dar timid, răcnesc insipid, zăbrelele-s zid, iar eu apatrid.
Fără speranță, dau mult din clanță, din disonanță în redundanță.