abia ce mă îndepărtasem de ea şi am început să cred
că n-am fost învăţat să umplu un dor
că n-am fost suficient de bun
dar pur şi simplu schimbând inerţia
sau ascunzându-se pe după degete
în ochii ei negri, aprinşi
mi-a arătat că masculul vânează
şi se bucură mai apoi de pradă
că există abandonuri dintr-o lipsă de cuvinte
cum o durere, primită pe sub mână, la răsărit
cădea un doi de cupe
când purtam în lesă cuvântul orb
apoi deschideam palmele şi se lumina
sufletul şi mintea cuiva
din locul acela îmi tot vin dovezi, tot mai multe dovezi
despre hoţii de binecuvântări
despre cum mă descoseau, pe la încheieturi
pentru că ştiam să folosesc ierburi
şi nu mai era nevoie să pun întrebări
despre o prezumţie de nevinovăţie
uneori simţi chiar tu nevoia să pictezi
şi dincolo de pânză nu mai vrei pe nimeni
la picioarele tale
****