Cum să-ți mai spun, în câte zeci de feluri, în care limbă poți să înțelegi?
De când te-am cunoscut tu mă cutremuri, cu frumusețea știi cum să mă legi.

Mă zbat, de când mă știu, să-ți stau în preajmă, nu-ți cer, altminteri, luna de pe cer,
dar mi-ar plăcea să mă-nvelești în crijmă, când plâng amar perfidu-ți adulter.

Ți-am scris scrisori, poeme, telegrame, te-am așezat, mereu, pe-un piedestal,
Tu m-ai distribuit în melodrame și nu oricum, ci-n rolul principal.

Da, ești superbă, toți te vor mireasă, dar eu știu cel mai bine să te cânt,
Îți dăruiesc și cheia de la casă, să fii acolo la recensământ.

Deci stai cu mine, fii te rog cuminte, eu altceva, să-ți cer, nu îndrăznesc,
Doar să nu fugi și să-ți aduci aminte ce-am scris... că viață, proasto, te iubesc!