În viziunile acestea cu lanțuri la picioare,
în care Dumnezeu își vopsește barba ca să pară mai tânăr,
realitatea își mușcă buzele, eu mă dau la o parte,
femeia mea iubită a născut un gol imens.

Iar brațele noastre împreunate în mai multe tipuri de vid
scot din fântânile vieții muțenii.
Aș putea pune piciorul în pragul orizontului,
înăuntrul meu nu se mai mișcă nicio zăpadă.

Pe sub pleoapa aceasta de ceară topită văd
chipul nopților ce ne alungaseră lupii,
când zarea și clopotele băteau într-o dungă,
am murit pentru a doua oară în același loc.

Din paie l-am făcut pe Dumnezeu pălărie,
venind înspre mine călare pe un cal,
cu originea rasei în a cerului herghelie
și cu Sfânta Fecioară prinsă de vid cu un șal.

Fecioara se topise apoi în brațele lui de zăpadă,
cu haosul în dinți coborând la fântână,
orizontul începuse cu mine să vadă,
dar n-a mai vrut cu ei pe Cer să rămână.

Chipul nopților ce ne alungaseră lupii,
când zarea și clopotele băteau într-o dungă,
că le muriseră fără Coca-Cola toți stupii,
cu ceară topită din neant încercau să îi ungă.