Fumegă în toamnă un copac
Ramurile bat note moarte
Frunze cad într-o stranie ninsoare...
Mă strig și mă cutremur
Clipa îmi smulge ultima ceață din trup
Strigătul răbufnește
Ca o mare încuibată de secole
Viața se eliberează
De respirații,foșnete și cântece...
Râurile sunt încremenite în așteptare
O pasăre ca o ultimă fărâmă de viață
Arde pe o ramură!
Mă istovesc în lacrimi
Din mine viața curge ca o necontenire stranie
Fiecare geamăt îmi ucide fâșii de suflet
Un copac s-a stins într-o zodie stranie
Peste călătorul pribeag
Un amurg se istovește...