în seara peștilor de pradă
mi se îneacă toate lacrimile și iluziile
lunii iulie, lunii mai, lunii pline.

sparg zidurile plângerii,
ridic zidurile tăcerii
și metereze până la tălpile tale
să-ți gâdile călcâiul cu un sărut de glonț orb
la execuția silită a datoriilor estivale.

stau cuminte în cochilia visului
fără să fac vreo mișcare în respirație,
fără să mai înghit vreun fir de nisip,
fără să mai topesc vreun val în surâs,
fără să mai clipesc vreo secundă.

dimineață mă vei găsi tot acolo,
prăbușită în scoica uitării,
așteptând să răsară soarele în acvariul de la fereastra etajului întâi.