M-ai privit întotdeauna
ca pe-un fir de păianjen
undeva, într-un colț
pierdut în întuneric,
doar câteva raze reflectate
mă făceau să strălucesc
câteodată...

câteodată,
mai se-ncurca, rătăcită
câte o muscă....
în zbaterea ei de aripi îngerești
mi-era teamă de pânza aceasta firavă
că într-o zi va ceda
și, fără justificări,
o eliberam...

(doar tu
te-ai rugat de mine
să nu te eliberez
niciodată)

...un fir subțire,
undeva, într-un colț
încă întreg,
deși s-au agățat de el
atâtea greutăți....