într-o zi voi lua tot smogul de pe această poveste.
voi ridica liniștea, voi merge prin ea lent
oricât de crudă ar fi,
oricât de mult ar însemna să mărșăluiesc
pentru a îndura.

acum însă e alt decembrie și adorm mai devreme;
pun sub pat cărțile, câteva creioane, agenda,
cam tot ce tulbură atunci când te desprinzi de corp.

zidurile sunt atente la fiecare mișcare în gol,
când orașul se îmblânzește, se strecoară
pe sub perna albă, îmi încheie gândurile unul câte unul,
se așază pe fotoliu,
visează și el un om fără margini.

dar eu nu pot închide ochii nici în somn.
am curiozitatea unei pisici, mă urc
pe acoperișuri, mă lipesc de povestea caselor
ca de o viață interzisă.