Nici n-ai ieșit din cuibul desfătării
Și-ncep să număr orele rămase.
Pustii și triste-nșiruiri de vase
Zvârlite-n hău de-un val înalt al mării.

Fur rodul crud din așezări mănoase,
Căci patima e fructul adăstării
Într-un sertar de taină al cămării
Cu pofte dulci din care-mi trag foloase.

De-ntârzii, curge-o spaimă în artere.
De vii, la tâlcul râvnei m-am decis.
Îți știu răsuflul gata să adere

La tot ce-am spus și n-a mai fost de zis.
Smulg vălul moale-al bluzei, cu durere,
Și-o ramură din mărul interzis.


24 februarie 2005