Nu mai adorm în hărăzita oră
Cu străvezie trenă voluptoasă,
Când simt tăișul ruginiu de coasă
Cum trupul frânt de lipsuri îl devoră.

Nu știu minți, mânat de o angoasă,
Că-n tihnă trec aripi spre auroră
Și ne găsim nădejdea în agoră,
Când bluza clipei într-un cot e roasă.

Nu prețuiesc o rană ce se strânge
Când între noi sunt altele ce dor,
Nu râd senin când altu-n juru-mi plânge

Îngăduind obida prea ușor.
Nu vreau oricând să-nmoi un vers în sânge
Și, mai presus, nu pot, uitînd, să mor.


16 ianuarie 2006