le-aș numi începuturi de viață
creioane contur pentru ochi de femei
designer`ul perfect al sufletelor întinse pe sfoară la uscat
știu că e acolo și știu că și ea așteaptă să-i scrie cineva scenariul
e regizor...scrie versuri cu unicul său neuron perfect de imperfect
și-a găurit sprânceana ca să poată prelucra câte un gând pe saptămână
scrie frumos și e timid
e receptiv la cerințele publicului
știe să pășească pe scena din spatele scenei
l-am auzit vorbind de fanteziile lui mușcându-și buzele
ștergându-și fața în cele din urmă cu mâneca bluzei ei
ea l-a sorbit din priviri și i-a legat mâinile cu aceeași mânecă
mușcându-și și mai tare buzele colorate cu pan până la sânge
ea e scriitoare...iubește poezia filosofică
crede în miracole și știe că cineva iubește cum iubește și ea
de ieri își va juca scenariul sâmbăta
pășind ca o desfrânată prin zăpadă și acoperindu-și mereu degerăturile
care o dor pe creier...acolo unde o doare și atunci când plânge
nu a mai plâns de mult de aceea fură roua florilor
și plânge cu lacrimi de mir
e falsă!
sufletele lor se iubesc în taină
trupurile se detestă
mințile complotează
inimile cântă
pașii se pierd în cel din urmă ecou al sălii de teatru
miroase a ars...sunt piromani
au umplut venele cu paie și le-au dat foc
scaunul 101 e incendiat apocaliptic
cei doi pompieri pășesc pasivi spre locul înfundat de liniștea mormântală
a mai rămas cenușa picăturilor de rouă și scenariul pentru sâmbăta viitoare

ultimul bilet l-am cumpărat eu
am să merg la teatru
am să plâng...și atât!