Lumina se lipește de pietre și de umerii mei, nesupusă, dar tandră.
valurile unei realități previzibile izbesc în mine,
talazoterapia asta cică face bine circulației sangvine.


eu cred, câteodată întreb lumea dimprejur dacă este așa,
că lumina, ca și sufletul, nu poate să aibă răni...
există o expresie, cu rănile sufletului, dar o consider a fi
o construcție nefericită, precum cele care falsifică înțelesul
prin căutarea unor emoții la îndemână, prin plasticizare, mai ales.


din acest motiv, eu prefer uneori exprimarea simplă,
care nu are posibilitatea echivocului. și, pentru a vedea că este așa,
vă transcriu o întâmplare, într-un fel de poem de mare actualitate,
și ca limbaj, și ca paradigmă personală, singurul, de altfel,
pentru care se justifică avertismentul de la începutul cărții:
Liviu Ioan Stoiciu mă tot văzuse adunând melci foarte mărunți,
și la Vama Veche, și la 2 Mai, și la Costinești, și pe la Eforie Nord,
dintre cei mai mărunți, de toate culorile și de structuri diferite.
în ultima zi, la Agigea, văzând că adunasem din nou
mai mult de un buzunar, mă întreabă, oarecum de circumstanță,
fără vreo curiozitate specială:
 la ce îți trebuie toÈ›i aceÈ™ti melci?
eu, neputându-mi opri un zâmbet specific, atotștiutor,
mai ales atunci când lucrurile țin de mine, i-am răspuns:
 mi-i apropii de ureche pentru a putea să-mi regulez
din când în când auzul...


îi dăruiesc celor care au melancolii culturale
sau teme la zoologia marină.
Stoiciu a rămas vreo trei secunde foarte nelămurit,
apoi mi-a dedicat un hohot de râs și a continuat:
bun, dar atât de mulți?
am preferat să-mi duc zâmbetul la capăt,
să-l lipesc de marginile mării, care pare a fi o gură de cer,
nu neapărat singura, doar la îndemână.
lui Stoiciu nu i-am mai explicat despre multiplele obligații didactice
ale studentelor de la biologie, de speciile care fuseseră considerate dispărute și acum reapar pe plaje
sub mâinile lor foarte bine întinse.
nu i-am mai spus nimic datorită educației și din politețe...


în plus, sunt momente în care bărbații, ei între ei,
nu apreciază atât de mult sinceritatea, așa cum, bunăoară,
se întâmplă cu femeile...