GLOSSÃ 2


Noaptea-i luntre-n sori cucernici,
Ziua, cale-n înnoptare,
Început nu vèghe aici,
Nu-i sfârșit scăldând uitare.
Firii lumi îi stau cât lege
Doar gândind de-a le concepe;
Cât e-n văz ori orb alege
Nici sfârșit ori a începe.


Și luna, soarele, de-un neam,
Căutând spre noi incestul,
Cu ochiul tău din hâdul geam
Împletind estul cu vestul.
Ar fi asemenea mereu
Buzele dorinței veșnici.
Și soarele-i un Dumnezeu,
Noaptea-i luntre-n sori cucernici.


Mantià celor care vin
N-ar fi siluită-n rouă;
Din faceri dorul e-un suspin
Și o veghe-n lumea nouă.
Tot dorind îngemănarea
E-un noroc în neaflare,
Necuprinsă cu uitarea
Ziua, cale-n înnoptare.


Plăpândă dungă de minciuni
Împărțind ziua de noapte
Înstrăinând sorii de luni
Zămislind o cale-n fapte.
E un mers spre înainte
Lipsind hotaru-n cale, nici
Punct în capăt de cuvinte;
Început nu vèghe aici.


E noaptea ram greu aplecat
Cu poame stânde-n mândrul vis
Din care luna și-a aflat
Păcatul ce nu i-a fost scris.
Nuntiri în cer se făuresc
Sub meleagul de visare;
Peste mirajul omenesc
Nu-i sfârșit scăldând uitare.


Dorind astăzi necuvântul,
Nezămislindu-te mai ieri,
Sfârșit cerne doar pământul,
Mâine fi-vor necuprinderi.
Slujind celor ce există,
Apoi noaptea a culege,
Vreme dulce, vreme tristă,
Firii lumi îi stau cât lege.


Trecând prag zicând ființă,
Năzuirile-s deșarte
Și tot stând cât o știință
A privi, crezând, departe.
Căutarea lor nu face
Nici cât bulbul unei cepe;
Înțeleptu-i cel ce tace,
Doar gândind de-a le concepe.

Calea de a fi e una
Și-a nu fi veghează-n urmă,
Cum se-nalță pe cer luna,
Soarele de iar se curmă.
Însă-n zori e-același soare,
Luna, astfel, nu se drege;
Tăcând, ori spunând că moare,
Cât e-n văz ori orb, alege.


Nu-i lumină să se stingă,
Întuneric să nu fie,
Ciung un lucru să n-atingă,
Orb culoarea să n-o știe.
Nu-i miraj nici realitate,
Prost destul a nu pricepe,
Lume fără libertate
Nici sfârșit ori a începe.



Nici sfârșit ori a începe
Cât e-n văz pri orb, alege.
Doar gândind de-a le concepe,
Firii lumi îi stau cât lege.
Nu-i sfârșit scăldând uitare,
Început nu vèghe aici.
Ziua, cale-n înnoptare,
Noaptea-i luntre-n sori cucernici.