Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul. Dar daca ai privi dincolo de fereastra camerei tale m-ai zari, pentru ca sunt totul ce este in jurul tau: sunt departarea, sunt apusul si rasaritul... Sunt totul si, totusi, nimic... Ai ascultat vreodata ploaia? Ai privit-o cum saruta pamantul, iar acesta ii raspunde la sarutari sorbindu-i picaturile marunte? Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat ti-ai retras lacrimile inauntrul tau? Iti trimit lacrimile mele pentru ca sufletul meu se ineaca in lacrimi; iti trimit sufletul meu pentru a-i da viata prin tine... Gandeste-te la mine: fii pamantul meu, lasa-ma sa fiu ploaia ta...