Gândurile-mi par
Clopote, bătând în sala îngusta și înaltă
A minții mele cu podea de marmură
Și geamuri mate,
Draperii fără perdele.

Dumnezeu e-n fiecare capăt.
Capăt întunecat, înfiorător.

Rațiunea-mi, șezută-n centrul sălii,
Tremură pe marmura rece
într-un cerc de lumină.

Lumină stranie, distantă
Lumină fără de sursă.

De ce lumina nu luminează înspre capete?
De ce lumina nu dezvăluie decât marmura rece,
Pe care tremură rațiunea-mi?

De ce clopotele nu sparg întunericul?
De ce clopotele nu sparg fereastra mată?
Pentru ca lumina cea din origini
Să pătrundă și să rupă
Pactul sinistru
Al luminii făr’ de-origini
Cu întunericul din capete.

Așa că bată clopotele cu grele gânduri
Bată tare, bată tare, bată tare !
Bată dezvăluitor ...