agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


Vizionări: 14 .



Tabla 669
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [JD.Atthena ]

2026-06-07  |     | 



Demult n-am mai simțit iarba acolo
și poate nici nu mai e aceeași
poate s-a mutat câțiva pași mai în stânga
ca să nu o mai găsesc

Acolo unde am învățat să merg
în doi timpi egali
cu genunchii murdari de lume

Nu mai există cărare
nici urma pașilor celorlalți
s-a șters cu tot cu ei
ca o tablă pe care nimeni n-a mai vrut să scrie

Zidurile au căzut fără să facă zgomot
varul alb s-a desprins în bucăți tăcute
griul a rămas doar o nuanță
pe interiorul pleoapelor mele

Nu mai sunt pereți
doar o vegetație indecisă
crescând exact unde dormeam
dar nu mă mai recunoaște

Saltelele de porumb au devenit pământ
sau poate am devenit eu
o formă mai rigidă de amintire

Mai atârnă încă, absurd,
barele verzi de la geam
ținând în gol un radio roșu
cu o sârmă care nu mai duce nicăieri

și totuși, dacă închid ochii
aud ceva — ca o vară repetată prea mult
Au luat tot!
masa de piatră, scările, gesturile
au furat până și locul în care stăteam
ca și cum poziția mea în lume
ar fi putut fi mutată

Au lăsat în urmă doar imagini
imprimate prost
într-un craniu care nu știe să le explice
iar cei care ar fi putut confirma
dorm acum separat de 300 de kilometri de adevăr

Fără să mai contrazică nimic
singura care își mai amintește
nu știe să spună ce vede...

și atunci rămân eu
cu detaliile prea precise
pentru a fi crezute
și cu dorul ăsta
care nu mai are cui să fie transmis

Casa veche de pe deal nu mai stă nicăieri
a rămas doar prinsă în mine
ca o fotografie care nu se mai developează

și uneori, seara,
când se aprinde un bec la întâmplare
și fluturii vin fără să fie chemați

Simt cum se apropie de mine ceva
ce nu mai pot atinge
și nu știu dacă mi-e dor de casă
sau de cineva
care ar fi văzut-o odată cu mine...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!